FAQ

Povestea mea de dragoste cu SCI-Ro a inceput acum aproape 6 ani. Era o dupa-amiaza calduta de martie, in care nu putea sa existe program mai bun pentru niste studente in anul intai decat a merge la un targ de voluntariat la TNB. Eram deja in semestrul 2 de facultate, si doream neaparat sa ma apuc de niste activitati extrascolare. Si mi-am zis ca locul perfect pentru a gasi diverse optiuni pentru aceasta este targul de voluntariat. Erau o multime de standuri cu ONG-uri, dar mie mi-a captat atentia chiar ultimul pe care l-am vizitat, cel al SCI-ului. M-a fascinat pe loc ideea de a merge in tabere de voluntariat de 2-3 saptamani, existand sute de astfel de tabere in fiecare an, cu o multitudine de teme din care sa alegi si avand ca locatii toate continentele lumii.

Prima activitate mai mare la care am luat parte in in cadrul SCI a fost o tabara in Letonia, unde am predat engleza si germana unor adolescenti ce locuiau in sate micute, si aveau scoala in mijlocul padurii. Experienta asta mi-a schimbat total viata! Mai facusem voluntariat si in liceu, dar am luat cu adevarat microbul voluntariatului doar de la SCI-Ro. Apoi au urmat alte tabere de voluntariat, schimburi de tinere si traininguri. A venit Belgia, Spania, Polonia, Serbia, Austria, Croatia, Macedonia. Am calatorit in mare parte din Europa prin SCI, am cunoscut oameni extraordinari si am facut o mutitudine de activitati care m-au imbogatit ca om. Poate multi cred ca daca faci voluntariat doar dai, dar nu e deloc asa. E adevarat, dai o parte din tine, din enegia si cunostintele tale, dar primesti inzecit, te dezvolti ca persoana, capeti noi aptitudini si iti faci prieteni pe viata. Pe scurt, inmuguresti si apoi inforesti ca fiinta umana. Pentru ca nimic nu-ti aduce asa satisfactie si bucurie decat zambetele de pe fetele copilasilor pe care-i ajuti, sau vorba blajina a batranilor cu care faci workshopuri, sau chiar aplauzele publicului la vederea expozitiei tale foto, a spectacolelor produse. 

Dupa cum zice unul din cantecele mele preferate: “They tell me to use my head, but instead I choose to use my heart”. Poate din punct de vedere rational e mai indicat sa-ti iei un job, dar daca iti lasi inima sa-ti vorbeasca, vei sti si tu ca nimic nu te poate face mai fericit decat sa ii ajuti pe ceilalti, sa dai ceva inapoi pamantului ce te-a creat. Pentru ca voluntariatul e o un mod de viata, o cale, care nu tine cont de culoarea pielii, etnie, sex, sau tara de unde esti.

Irina Brehui